Te afli la un interviu pentru angajare sau iti prezinti oferta de servicii in fata unui posibil client si nu sti cati bani sa ii ceri? In continuare va prezint 6 sfaturi pentru a avea un slariu mai mare sau pentru a-ti vinde serviciile cat mai scump:
1. Să știi cât „valorezi”
Cheia succesului unei negocieri
este informația, așa că află sau apreciază care este valoarea ta pe
piață. Fă câteva cercetări și află care este intervalul în care se
încadrează salariul pentru jobul pe care îl dorești. O data ce știi
salariul de bază, ia în considerare calitățile tale, educația,
experiență și orice alte abilități care îți pot folosi pe noua poziție,
pentru că angajatorul să stabilească în ce porțiune a intervalului se
situează salariul tău de pornire.
2. Amână pe cât posibil discuțiile despre salariu
Dacă
ceri un anumit salariu prea devreme riști fie să fii descalificat,
pentru că acesta este prea mare, fie să fii considerat sub-calificat,
pentru că salariul este prea mic. Chiar dacă nu are loc nici una din
cele două probleme, oricum îți vor fi limitate posibilitățile de
negociere a unui salariu mai mare.
Dacă ți se cere să îți
precizezi cerințele salariale în momentul când te înscrii pentru jobul
respectiv, poți spune că ești flexibil sau că vrei să câștigi „valoarea
de piata” sau salariul competitiv pentru o persoană pe aceeași poziție.
Dacă
nu vor să programeze interviul înainte de a obține de la ține cerințele
salariale, poți întreba care este salariul mediu oferit pentru această
poziție, spune-le că cerințele tale depind de mai mulți factori, printre
care și beneficiile oferite de companie, comisioane, procente din
profit, oportunități de avansare sau traininguri, iar apoi spune un
interval în care ai dori să se încadreze salariul.
3. Nu minți asupra salariului curent
Temându-se că nu cumva salariul curent să le influențeze salariul propus pentru noul job,
unii candidați declară câștiguri mai mari. Totuși, fac acest lucru în
detrimentul lor. În ziua de astăzi, companiile fac cercetări mai
amănunțite, unele dintre ele interesându-se și asupra salariului și nu
este neobișnuit că un candidat să fie respins pentru că ar fi furnizat
informații false în privință acestuia.
Cel mai sigur lucru pe
care îl poți face este să încerci pe cât posibil să nu îți divulgi
salariul până nu ai șansa să demonstrezi că meriți mai mult.
4. Nu acceptă sau semna o ofertă pe loc niciodată
Indiferent
cât de bine ar sună (sau cât de disperată ar fi situația ta), nu semna
sau nu acceptă niciodată o ofertă, până când nu ai analizat-o cu
atenție. În momentul în care primești o ofertă, mulțumește-i
angajatorului și reafirma-ți interesul de a lucra în compania
respectivă, apoi cere-i timp de a analiză ofertă.
Află care
sunt oportunitățile de avansare în cadrul firmei și modalitățile în care
performanțele tale și salariul vor fi revizuite. Înainte de a acceptă
ofertă, asigură-te că ai evaluat întregul pachet salarial, inclusiv
beneficiile și asigurările de viață și sănătate, concediile, zilele
libere, oportunitățile de training, avantajele materiale (mașină,
telefon, ...), precum și celelalte avantaje.
5. Nu te teme să ceri mai mult:
Atâta
timp cât ești politicos, nu ai nimic de pierdut cerând firmei un pachet
salarial cât mai apropiat de cel dorit de către ține. În unele cazuri,
managerul poate urcă ofertă cu 10-20%, în cazul unui candidat
excepțional și oricum, acesta își lasă, de cele mai multe ori, când
stabilește ofertă, loc pentru negociere.
În cazul în care
compania este fermă asupra salariului, este posibil să fie negociabile
celelalte beneficii sau concediile. Studiile arată că majoritatea
angajaților sunt flexibili cel puțin asupra câtorva aspecte ale
pachetului salarial.
6. Să știi când să te oprești:
Pe
parcursul negocierilor, cele mai probabile răspunsuri din partea
angajatorului tău sunt fie acela de a acceptă unii termeni, fie de a
refuză negocierea. Dacă acesta a încetat să accepte unii termeni sau
dacă refuză să mai facă concesii, este momentul să încetezi negocierea.
Reține că nu este bine să pierzi bunăvoință angajatorului, prelungind inutil negocierea salariului.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu